Integra Imobiliare vă propune spre achiziționare acest penthouse intim cu două dormitoare, două băi și living open space cu bucătărie. Situat la etajul trei al unei clădiri proaspăt construite, acest apartament oferă acces privat și dispune de două nivele de parcare subterană. Înălțimea moderată a blocului asigură nu doar intimitate, datorită numărului redus de apartamente, ci și o priveliște încântătoare spre coroana copacilor, acoperișurile cu țiglă roșie și turlele ascuțite ale bisericii din apropiere.
Apartamentul poate fi livrat după preferințe:
VARIANTA 1 - Complet mobilat și utilat, beneficiind de piese de mobilier din lemn masiv și echipamente de calitate, într-un stil clasic și elegant. Corpurile de iluminat, lustrele și oglinzile sunt realizate din sticlă de Murano, lucru ce aduce un plus de rafinament. Băile sunt spațioase și elegante, iar terasele generoase de 27 mp sunt o oază de liniște și relaxare.
VARIANTA 2 - Nemobilat și neutilat, desigur, la un preț mai atractiv.
Amplasat pe strada Eminescu, acest apartament se bucură de avantajele unei poziționări centrale. Parcul Central din apropiere este ideal pentru o alergare matinală, în timp ce Muzeul Zoologic și Grădina Miko oferă o oază de relaxare în timpul zilelor toride de vară. Piața Unirii, la doar 300 de metri distanță, te așteaptă cu o varietate de restaurante ideale pentru cină. Primăria și alte clădiri administrative și de birouri completează perfect peisajul, fiind la doar o aruncătură de băț distanță. ID: 4100